Deputatul PNL, Adrian Cozma, a depus un proiect de lege de modificare a regimului privind operațiunile de încasări și plăti în numerar. Liberalul are o propunere clară: trebuie să renunțăm la măsura Guvernului de limitare a plăților cu bani cash.
Liberalul consideră că este important „să revenim cât mai rapid la starea de dinaintea limitării utilizării banilor cash” și speră să fie susținut și de colegii săi.
Conform proiectului de lege, încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry vor fi în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană fizică.
Deputatul PNL se bazează pe faptul că nu se poate impune un lucru „pe care nu-l vrea aproape nimeni”.
E o lipsire de libertate până la urmă și niciun salariat n-ar trebui să fie obligat nici măcar să primească banii doar pe card. Trebuie să fie opțional, fiecare persoană dispune de banii lui așa cum dorește și să plătească în condiții legale, nu impuse.
Asemenea șefului său de partid, Adrian Cozma consideră că nu se poate porni de la „ideea greșită că oamenii vor să înșele statul”.
Statul trebuie să găsească modalități prin care să monitorizeze activitatea economică din societate. Fiecare avem activități diverse care implică o anumită conduită socială, oamenii cumpără produse, animale, plătesc servicii agricole. Nu-i putem obliga să aibă toți card bancar, mai ales în condițiile în care nu avem încă bancomate în multe localități, a transmis Cozma, pe Facebook.
Adrian Cozma declară că pentru întreprinderile private care își desfășoară activitatea în mediul rural, noile plafoane vor genera blocaje sistematice, întrecât:
Ciolacu a admis că este o problemă la micii întreprinzători cu plățile cash și a lăsat de înțeles că limitarea plăților numerar ar suferi modificări.
Este o problemă la micii întreprinzători cu plățile cash, să nu se facă cozi interminabile la bancă. Cred că nimeni nu își dorește acest lucru. De asta vreau să stau de vorbă și cu IMM-urile și cred că (…) pe grupe de produse, adică dacă electrocasnice, lucruri necesare în gospodărie, să nu fie, să nu îngreunăm viața oamenilor, a spus Ciolacu luni.
Chiar președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a poziționat luni împotriva acestei măsuri, deși a recunoscut că a fost de acord cu inițiativa în ședința coaliției, fiind convins de argumentele ministrului de Finanțe.
Iar premierul Ciolacu a subliniat că propunerea a aparținut „echipelor tehnice din ANAF” și i-a fost „jenă” să o conteste.